Akcent este o formație de muzică dance și pop din Romania, originară din Bucuresti.Aceasta a fost formată în anul 1999 de producătorul, compozitorul și cântărețul Adrian Sina, alături de cântăreața de muzică pop Ramona Barta.Ulterior, formația și-a schimbat formatul și a luat un chip de boy-band prin alăturarea în formație a lui Marius Nedelcu, Mihai Gruia și Sorin Brotnei. Aceștia au fost aduși de către Adrian Sînă. Primul lor single, "Ultima vară" a fost un hit de vară ce a fost receptat destul de bine atât de criticii muzicali, de public, cât și de radiourile din Romania. Însă trupa a urcat către faimă odată cu schimbarea compoziției formației și a discului single „Ți-am promis”. Astfel fiind numită „trupa Bravo” în 2002 de către revista de adolescenți Bravo.
In Anii recenti:
În 2011 Akcent a lansat "My Passion", o colaborare de number-one cu Lora ex-Wassabi. Akcent a semnat un contract de înregistrare cu Robbins Entertaiment în Statele Unite, iar în mai 2012 albumul "My Passion" a fost lansat oficial în Statele Unite ale Americii. În acest an, Akcent este nominalizat la 3 categorii pentru Romanian Music Awards și anume: Best Group, Best Song si Best Website. Tot în acest an, Adrian Sînă a participat la ca membru al juriului la emisiunea X Factor.
2012 a fost un an plin de succes pentru Akcent, mai ales datorită hitului „I'm Sorry”, împreună cu cântăreața de muzică pop Sandra N, cu care Adrian Sînă a mai colaborat și pentru alte hituri. Acest hit i-a nominalizat pentru premiile MTV România din 2012 În vara anului 2012, Akcent a lansat un alt single intitulat "Chimie Între Noi", ce a însemnat a optsprezecea piesă interpretată de Sînă ce a fost clasată în Romanian Top 100 asigurându-i titlul de artistul autohton cu cele mai multe piese clasate.
MAXIM
Maxim este o trupă de muzică pop, formată de Adrian Sina în anul 2013. Medvedi, Ciobota și Sucilea au fost concurenți în cadrul emisiunii-concurs X Factor, iar Laiu, ultimul sosit în trupă, vine din Chisinau, Republica Moldova.
Primul single s-a numit "50/50" și s-a bucurat și de un videoclip. Piesa a fost compusă de liderul trupei Akcent în studiourile Premium Artist, însă nu a avut impact mare la public, așa cum sperau băieții și Sînă.
2014
În 2014, cei patru băieți au lansat melodia "Sărutări criminale" înregistrată în studioul Premium Artist Studio. Versurile piesei au fost scrise de Adrian Sina. Clipul este cel de-al doilea videoclip al formației Maxim, regizor fiind Bogdan Paun iar DOP,Alexandru Muresan. Piesa a ajuns rapid la inimile ascultătorilor, videoclipul a strâns peste 14 milioane de vizualizări pe YOUTUBE devenind una dintre cele mai difuzate piese ale anului 2014. Mai târziu, Maxim a lansat piesa "Vreau să te", o poveste despre libertate și spiritul de aventură. Melodia a fost compusă de Sînă și s-a bucurat de un mare succes în rândul fanilor, dar și de difuzări pe radiourile din țară, urcând cu rapiditate în clasamente.2015
În 2015, trupa Maxim a lansat piesa "Noapte fără tine", o melodie de dragoste ce a devenit populară cu mai bine de o lună în urma, după ce a fost cântată live la un concert. Aceasta a beneficiat și de un videoclip regizat de Slava Sarbu. filmat în mai multe locuri din Dobrogea. Tot în 2015, trupa a lansat piesa "Atât de bine" și a colaborat cu Andrei Vitan pentru piesa "Am dragostea ta".- Schimbări
2016
În 2016, Maxim a lansat piesa "Te trag"EL NINO
El Niño (Copilul Domnului) se produce in zona tropicală, sudică, a Oceanului Pacific, din cauza încălzirii la suprafață a apelor oceanului și a deplasării acestora dinspre partea vestică spre partea estică (spre vestul Americii de Sud), generând pe litoral secete, furtuni și inundații.
Numele vine de la faptul că începutul său are loc în jurul datei Crăciunului în emisfera sudică și a fost dat de pescarii peruani, care au fost avantajați economic de acest fenomen, deoarece bancurile de pești se retrăgeau din apropierea coastelor Americii de Sud.
Acest fenomen generează anomalii climatice pe întreaga planetă, îndeosebi în zonele tropicale. Revenirea la normalitate este cunoscută sub denumirea de La Niña, când apele se răcesc și urmează perioade de secetă și vânt.
ALINA EREMIA
Alina Eremia (n. 15 decembrie 1993, Buftea, Romania) este o actriță și cântăreață română, membră a formației Lala Band , cunoscută pentru evoluția din serialul Pariu cu Viata difuzat pe postul de televiziune ProTV și pentru telenovela muzicală românească O noua viata, difuzată pe postul AcasaTV.
În 2008, la vârsta de 15 ani, Alina a început colaborarea cu Disney Channel, dând viață melodiilor din Pocahontas și Pocahontas 2. În 2010 și-a împrumutat vocea lui Belle din Frumoasa și Bestia, Frumoasa și Bestia: Un Crăciun Încântător și Frumoasa și Bestia: Lumea magică a lui Bella.În februarie 2011, urmând sfatul mamei sale a participat la un casting organizat de MediaPro Pictures, în urma căruia a fost distribuită în rolul Ioanei Anghel (Pariu cu viața)
În urma castingului amintit mai sus a intrat și în trupa Lala Band, alături de care a atins performanțe greu de egalat. 5 albume de studio, discul de aur pentru "Cel mai bine vândut album al anului 2012" , 4 turnee naționale, peste 150 de ore de muzică live, peste 150.000 de fani veniți la concerte pentru a-și vedea idolii.
Cariera solo și-a început-o cu melodia "With or without you", o colaborare cu Mister Z. Contrar așteptărilor, piesa nu a prins la public, urmând ca Alina să cunoască succesul separat de trupa care a consacrat-o în aprilie 2013."Tu ești vara mea", compusă de Adrian Sînă , a fost difuzată toată vara non-stop pe radiourile importante românești, refrenul ei fiind fredonat de mii de tineri. Videoclipul a fost filmat la "Gura Portiței", iar în mai puțin de două săptămâni a strâns un milion de vizualizări pe Youtube. Au urmat "În dreapta ta" cu Vescan și "Cum se face", single-uri ce s-au bucurat de un succes care depășește cu mult "Tu ești vara mea". Ambele reprezintă rodul colaborării cu "Scandalos Music/ MusicExpertCompany" și i-au adus notorietatea pe piața muzicală autohtonă. Alina Eremia a mai înregistrat melodiile "Cum se face" și "Când luminile se sting" în anul 2014 care au avut foarte mare succes, iar în anul 2015 "Played You", pe data de 20 aprilie, melodii scoase prin casa de discuri MediaProMusic. În anul 2016, o nouă colaborare cu What Up și Dj Sava, cu melodia "Dulce Amar".
LIDIA BUBLE
In urma cu doua luni, Lilia Buble jura ca este
virgina si ca are de gand sa isi piarda fecioria dupa ce se va casatori.
In realitate, se pare ca artista are o relatie cu Razvan Simion, iar
unele surse sustin ca, in trecut, s-a iubit si cu Marian Ionescu
Are 21 de ani si a devenit celebra dupa ce a scos cateva hituri
alaturi de Adrian Sana. Cocheta si sexy, Lidia Buble, in varsta de 22 de
ani, sustinea, in urma cu cateva luni, ca este virgina si ca asa vrea
sa ramana pana cand se va casatori.Motivul? I-a facut aceasta promisiune tatalui ei, care este pastor. Ei bine, povestea cu fecioria nu a tinut mult, pentru ca la nici o luna dupa ce se batea cu pumnii in piept ca este ultima fata mare din showbiz, Lidia a marturisit ca nu mai este virgina, fara sa spuna cine este primul care a facut-o femeie. In schimb, nu s-a putut abtine si a marturisit ca ii plac barbatii maturi, chiar si cei trecuti de 50 de ani.Astazi, cantareata este, din nou, in centrul atentiei, dupa ce au aparut imagini cu Razvan Simion iesind de la ea din casa, dupa o zi petrecuta alaturi de blondina. Prezentatorul de la “Neata cu Razvan si Dani”(Antena 1), nu este singurul barbat insurat despre care s-a spus ca ar fi avut o relatie cu Lidia.
Se spune ca ar mai fi avut relatii cu doi barbati insurati!
In urma cu trei luni, toata lumea muzicala vuia, spunand ca artista se iubeste cu Marian Ionescu, liderul trupei Directia 5, care avea atunci o relatie serioasa cu Octavia Geamanu.
Contactata telefonic de reporterul CANCAN.RO, Lidia Buble a negat, fara a avea insa o explicatie pentru faptul ca a fost vazuta, in repetate randuri, intrand in camera rezervata de Marian Ionescu la un hotel de lux din Capitala. Mai mult, au existat zvonuri ca tanara ar fi avut o aventura si cu Adrian Sana, barbat casatorit si tata a patru copii.Telespectatorii au urmarit astazi cu sufletul la gura emisiunea moderata de Razvan Simion, publicul asteptandu-se ca aceasta sa nege faptul ca ar avea o relatie extraconjugala cu Lidia Buble. Nu a facut-o, insa, limitandu-se la a spune, pe un ton trist: ”In septembrie, octombrie, ce mai ies si eu din ziare”. Razvan este casatorit de 11 ani si are doi copii cu sotia sa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu