Cu siguranţă aţi fredonat măcar o dată melodia “Sărutări criminale” fie că aţi auzit-o la radio, pe stradă, la o terasă sau acasă. Şi poate unii dintre voi ştiu mai mult sau mai puţin, ce-i drept, cine este în spatele acestui hit. Aşadar, melodia este cântată de patru adolescenţi simpatici care s-au unit şi au format trupa MAXIM. Dar cine sunt aceştia, mai exact?
Ei bine, trupa este formată din Bogdan Medvedi, Marcus Sucilea, Gabriel Ciobota şi Alexander Laiu. Pe Bogdan, Marcus şi Gabriel, îi ştiţi, cel mai probabil, de la X- Factor.Marcurs este din Timişpara şi a studiat pian timp de 8 ani, iar în liceu a studiat studii teoretice muzicale, ceea ce înseamnă că iubeşte tot ce este legat de muzică. Atât Bogdan, cât şi Alexander sunt din Republica Moldova şi au venit în România pentru studii, iar pe Gabriel îl inspiră foarte mul natura şi este din Ploieşti.
Băieţii s-au făcut remarcaţi prin coverul din 2013 după piesa Elenei Gheorghe – Ecou şi au înnebunit mii de fete la acel moment. Lui Marcus îi place foarte mult pianul şi muzica clasică, consideră că muzica inspiră frumosul, frumosul inspiră artistul, iar artistul inspiră muzica. Îl inspiră foarte mult Jessie J şi Tina Turner. De asemenea, îi place sa iubescă şi crede că cel mai frumos sentiment pe care îl poate avea un om este dragostea şi abilitatea de a iubi. Ca oricare adolescent, Marcus are şi alte pasiuni. Îi place să urmărească filme şi seriale, să se uite la meciuri de baschet şi să iasă în oraş cu prietenii, dar de fiecare dată, se întoarce la muzică.
Pe Bogdan îl inspiră foarte mult Michael Buble, Sting, Stevie Wonder şi Bruno Mars. În acest moment este “într-o relaţie cu muzica” şi speră să aibă parte de cât mai multe împliniri. Îi place sportul, în general, fie că este vorba de fotbal, baschet sau tenis. De asemenea, şi-ar dori foarte mult să facă sky diving cu prietenii săi.
Alexander, pe lângă faptul că “dă din cap pe hip-hop”, ascultă multă muzică funk şi rock. Îi place foarte mult Sting, Jamiroquai şi Eminem, iar singura lui iubire în acest moment este muzica. Îi place să deseneze încă de când era copil, să iasă cu băieţii la fotbal, baschet sau ping-pong sau pur şi simplu să se iasă în parc, singur, să admire lumea.
Gabriel iubeşte să călătorească şi să descopere obiceiuri noi. Îl inspiră Robin Thicke, Lil Wayne, Bruno Mars, Jessie J şi îi place să asculte rock, pop-rock, pop şi blue. Din punct de vedere sentimental, nu are pe nimeni în viaţa sa, dar speră să întâlnească pe cineva într-o bună zi. Adoră să călătorească, să meargă cu prietenii la mare şi la munte, să joace baschet şi să se uite la filme, în general, comedii.
Acestea sunt câteva dintre lucrurile care îi definesc şi îi fac “maximi” pe cei patru simpatici. Sunt cel mai nou “boy-band” românesc şi speră să dărâme topurile cu melodiile lor. Sunt plini de viaţă, de voie bună, şi de motivaţii! Vor să ajungă sus şi să fie printre cei mai buni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu